Cătălin Mărgescu

L-am intalnit la Stuful lui Ovidiu, intr-o zi torida si superaglomerata de vara. Il cheama Victor si vrea sa devina presedintele Romaniei (din 2014). Defapt e sigur ca o sa devina.

A venit la noi la masa sa ceara o tigara, vorbea mult si singur, comenta ce discutam si schitele noastre pe care le faceam pe un servetel din plictiseala. Privea desenele cu ochi critic exprimandu-si parerea despre calitatile noastre artistice.
I-am dat o tigara sperand sa ne lase sa ne continuam jocul si discutiile. Nici gand. Ba din contra, l-am atatat si mai tare. A luat tigara s-a dus la bar si s-a intors cu un pahar de vin dulce, s-a protapit langa stalpul de langa mine si a inceput sa povesteasca despre calatoriile lui in State, despre discutiile cu Gyuri Pascu… filozofa despre dragoste, sex si relatii, ca apoi, pentru ca devenisem deja apropiati, sa ne povestesca cum vrea el sa devina presedinte, cum a renuntat la fosta lui iubita deoarece era “expirata” si nu avea fata de prima doamna iar lui ii trebuie o partenera supla, inalta si “comerciala” – gen Elena Udrea.

La masa noastra era si Nicolas, amicul nostru care vorbeste mai multe limbi deodata (romana-franceza-italiana-engleza).
Vazand ca nu-i acord prea multa atentie, preocupat fiind sa fotografiez una alta pe acolo, Victor s-a mutat la Nicolas si a reluat firul povestii. Dupa o vreme, am decis sa-i spunem, in gluma, ca Nicolas nu intelege romaneste. Victor nu a parut deloc surprins si de indata a schimbat “placa”:
“O la la, monsieur… je ne regrette rien, la femme parisienne, Liberte Egalite, Fraternite”.

Apoi a inceput sa o rupa in engleza. Vroia sa-i explice lui Nicolas, ca vrea sa ajunga presedinte. Cum nu se descurca prea bine, i-am scris pe un servetel in engleza. “I want to become the president of Romania”. A luat pixul si m-a corectat putin revoltat transformand propozitia mai intai in “I will become the president…”, apoi “I am the president…”. A semnat pompos sevetelul si I l-a inmanat lui Nicolas. Acesta, care intelesese inca de la inceput mesajul lui Victor, ia un servetel si scrie un mesaj catre viitorul conducator:
“Please don’t kill people, mr. President!”.
Victor ia biletul, il impatureste galant si il strecoara in buzunar, ascunzandu-ne continutul acestuia. (Secret de stat).
Discutia dintre cei doi a continuat, pe tema revolutiei franceze… axandu-se in special pe tema “decapitari” condamnatilor la moarte. Victor a tinut sa precizeze ca apreciaza foarte mult instrumentele evoluate de executie, precum ghilotina, folosite in Franta pentru decapitare… in comparatie cu toporul sua rudimentara barda pe care o foloseau inaintasii nostrii:
“La toporeee… puteee esuee… whileee.. ghilotinaaa… za best for decapite”
Pana la urma se pare ca Victor “catindatul” nostru la presedintie, a gasit si un slogan de campanie: “Liberte, egalite, decapite…”. Ne-a mai intrebat “ce-i viata?”, defapt “what is life?”… si tot el ne-a raspuns, simplu: “Life is miracle”.. si nu “icre” cum sustinea Nicolas, “excitat” de micul dejun de la cherhana.

M-a mai rugat sa-i fac cateva fotografii prezidentiale in schimbul unei promisiuni ca va avea grija de mine cand o sa ajunga la putere.

Nu a fost suficient sa ne retragem in “ciuperca” ce acopera barul, pentru ca ne-am pomenit cu tsunami peste noi. Paharele de plastic, rochiile si palariile zburau in toate directiile. Toti s-au lipit de bar si chicoteau. Unii mai curajosi au facut o baie la jet. Per total a fost foarte distractiv.